Vei intelege acest articol doar cand vei rezona cu cele scrise

Salut

Articolul pe care-l citeşti acum este puţin ambiguu la prima vedere. Vei înţelege lucrurile pe care vreau să le transmit dacă vei citi printre rânduri sau dacă, mai important, vei rezona cu ceea ce voi scrie.

Dacă de obicei încerc să scriu cât mai clar, acum voi face o excepţie.

Aş putea rezuma cele ce urmează în câteva cuvinte: nu devia de la drumul tău.

A nu devia de la drumul tău nu înseamnă neaparat a nu schimba ceea ce faci, poate fi spus şi cu alte cuvinte. Respectă-ţi propriul adevăr sau fii fidel faţă de propria lege.

E ceva asemănător cu situaţia personajului principal din Alchimistul, de Paulo Coelho, care nu refuza să părăsească drumul spre descoperirea legendei personale.

Mi-e puţin mai greu să transpun în cuvinte aceste lucruri, pentru că sunt lucruri destul de profunde, lucruri pe care le simt şi într-o măsură mult mai redusă le gândesc raţional.

Dacă eşti într-un loc, într-un grup de oameni, faci anumite lucruri care ştii că nu sunt în concordanţă cu tine, cu propriul aliniament, onorează-ţi persoana şi dute de acolo.

Nu vreau să spun că dacă ieşi în afara zonei de confort e un lucru rău. Dimpotrivă, chiar îţi recomand să faci acest lucru pentru că te va ajuta să creşti.

Nu, nu trebuie să exagerezi. Să devină o obsesie ieşirea asta din zona de confort pentru a evolua. Am credinţa că lucrurile, oricare ar fi ele, trebuie făcute în mod echilibrat.

Dacă te surprizi făcând nişte acţiuni care observi că-ţi încalcă principiile, dar mai ales valoriile, când observi că îţi jignesc sistemul de valori, opreşte-te. Pentru că vei ajunge să te simţi tot mai jignit şi tot mai nemulţumit de faptul că accepţi să deviezi de la propriul scop.

Da, aceste lucruri au legătură cu vocaţia, dar parcă e ceva mai profund, mai universal. E modul în care te vezi şi te respecţi ca om.

Ca să-i poţi respecta pe alţii trebuie în primul rând să te respecţi pe tine.

Dacă nu te respecţi pe tine, alţii vor simţii acest lucru şi nici ei nu te vor respecta.

A te respecta pe tine însuţi înseamnă a nu accepta orice statut îţi aruncă cineva, dar nici a te opune impulsiv. Nu riposta în sensul de a te lua la ceartă cu acea persoană. Lasă să reacţioneze cum îi vine în mod natural, dar tu rămâi cu tine. Nu lăsa ca lucrurile neplăcute, jignitoare sau mincinoase să te atingă. Rămâi cu tine, nu îţi permite să te laşi afectat, alege să rămâi prezent şi să rămâi centrat, fidel faţă de propriul adevăr.

Cel mai important, vor fi şi perioade în care fără să vrei vei devia de la misiunea ta. Atunci vei simţii acest lucru şi vrei dori să te întorci. Ce rămâne de făcut este să găseşti timp pentru tine. Să găseşti timp în care să fii doar tu cu tine însuţi.

Fără ceva care să te deranjeze. Fără TV, vreun film sau alte distracţii. Să fii doar tu într-un loc cu tine.

O poţi face în timp ce alergi singur, preferabil printr-o zonă pustie. O poţi face pur şi simplu stând într-un loc cu ochii închişi şi observând ceea ce simţi şi ce gânduri ai fără să te opui. O să reuşeşti acest lucru oferindu-ţi în interiorul tău ceea ce lumea exterioară nu-ţi oferă.

Ideea aici e să îţi acorzi atenţie ţie. Meriţi. Indiferent cum eşti, că ai nasul mare, că ai părul rar, că eşti scund, înalt, uscat sau obez, că nu te pricepi la mate, că eşti impiedicat la sport. Toate astea nu contează. Toate astea sunt nimicuri. Ce contează e să te întorci din când în când la tine. Să te accepţi şi să te iubeşti aşa cum eşti.

Nu uita că eşti unic. Nimeni nu a mai fost şi nu va mai fi ca tine.

Linişte interioară,

Cristi Pavel

Dacă simţi că ai orice fel de completare sau vrei să-mi spui ceva, lasă-mi un comment mai jos sau trimite-mi un mail la: cristi@castigatimp.com

Sursa foto

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Bookmark and Share!

  • Twitter
  • Facebook
  • Delicious