
Aceasta este o carte de dezvoltare personală şi de eficienţă.
Eficienţa tratată în această carte nu ţine doar de organizarea eficace a timpului, eficienţa se extinde în două părţi principale, după care este împărţită şi cartea, anume în Reuşita Personală şi Reuşita Publică.
Cartea este foarte bine structurată şi începe cu lucrurile de jos. „Te ia de la zero”. Astfel încât îţi explică fiecare concept de bază pentru a înţelege conceptele mai complexe, care reies din conceptele de bază.
Autorul spune că pentru a avea o reuşită publică sănătoasă este necesar ca mai întâi să existe o reuşită personală pe care să se poată construi cea publică.
Structura este construită în 7 deprinderi, după cum urmează:
1. Fii proactiv – este tiparul de gândire cu care începe eficienţa. Este lucrul care te face conştient de puterea ta personală şi face ca starea de scuză să fie înţeleasă ca inutilă şi nedemnă.
2. Începe cu gândul la final – explică modul în care mintea noastră ne poate ajută să obţinem mai repede şi bineînţeles mai eficient, dorinţele. Începe cu un exerciţiu foarte interesant şi destul de straniu dar revelator.
3. Dă prioritate priorităţiilor – aici se vorbeşte despre organizarea practică a timpului. Conţine o porţiune în care explică diferenţele dintre modurile de organizare a timpului, pe care le numeşte generaţii şi despre punctele lor forte şi punctele lor slabe.
Introduce şi o metodă foarte simplă şi eficace, pe care o poţi aplica imediat, gândindu-te la natura acţiunii pe care vrei să o desfăşori, clasificată în funcţie de importanţă şi urgenţă. Este vorba de metoda celor 4 cadrane.
4. Raţionează câştig/câştig – acum intrăm în partea reuşitei publice. Introduce aici o mentalitate prin care vom reuşi să găsim soluţii chiar şi acolo unde nu exista decât compromis. Prezintă o gândire care creează „o a treia” cale, şi pe care o putem aplica în toate relaţiile pe care le avem, în familie, în afaceri, între prieteni.
5. Caută să înţelegi şi apoi să fii înţeles – este probabil una dintre cele mai valoroase concepe ce se pot aplica în relaţii. Aici facem cunoştinţă cu comunicarea empatică şi înţelegerea lucrului pe care se bazează. Autorul prezintă în acest capitol şi exemple de astfel de comunicări care ne ajută să înţelegem deplin conceptul şi să-l aplicăm.
6. Acţionează sinergic – aflăm modul în care întregul funcţionează mai bine decât părţile componente la un loc. Vorbeşte despre sinergie şi ne arată faptul că aceste concepte funcţionează mult mai bine aplicate împreună decât separat. Şi aici vedem nişte exemple de aplicare a teoriei prezentate anterior.
7. Ascute ferăstrăul – pentru mine cred că aceasta a fost cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o din această carte. Este vorba despre lecţia echilibrului. Cât de important este echilibrul în viaţă pentru a putea fi pe deplin împliniţi.
Cartea explică diferenţa dintre conducere şi management, dintre rolul şi funcţionarea emisferelor creierului, despre diferenţa dintre dependenţă, independenţă şi interdependenţă, despre cât de mult poate însemna diferenţa de percepţie a oameniilor şi ce putem învăţa din aceasta.
Cred că aici se găsesc bazele dezvoltării personale. După părerea mea este o carte care cuprinde în mare cele mai importante noţiuni alte dezvoltării personale în toate planurile.

4 Responses to “Recenzie – Eficienta in 7 trepte – Stephen R. Covey”
O carte foarte buna. Dupa revolutie a fost una dintre primele carti de acest gen, cea mai buna la acel moment. Am luat atunci cartea, in prima editie aparuta in romana.
Am citit-o si recitit-o de-a lungul anilor, cartea este la fel de actuala acum ca si acum 15 ani. Excelenta recenzie, Cristi.
@ Florin
Dupa cum spune asemanator si in carte, principiile universal valabile nu expira.
Am gasito pe scribd.
@ Eric
Cartea? Eu o am in format fizic.