Cum sa scapi de negativism

Salut

În articolul de astăzi îţi voi spune câteva lucruri care te vor ajuta să îţi îmbunătăţeşti relaţiile de orice natură dar şi starea ta psihică generală.

Trăim într-o eră în care de multe ori suntem contra cronometru, suntem pe fugă, apar întârzieri, probleme neprevăzute, şi multe alte lucruri neplăcute.

Această agitaţie ne oboseşte, ne face să fim mai puţin concentraţi la ceea ce avem de făcut şi ne predispune la tot mai multe erori. Iar când după o vreme ne lovim tot de nereuşite începem să ne simţim din ce în ce mai frustraţi, iar această frustrare ne predispune la negativism.

Care sunt consecinţele negativismului?

  • Se erodează relaţiile – pentru că devii mai irascibil, spui lucruri pe care nu ai vrea să le spui, ai mintea infectată cu negativism şi observi că ai greşit abia atunci când fapta s-a consumat. Negativismul acesta te predispune să spui lucruri fără să le gândeşti înainte, pentru că are la bază un fond de furie care îţi înceţoşează claritatea raţiunii. Acţionezi din instinct şi obţii rezultate care nu coincid de cele mai multe ori cu intenţiile tale.
  • Soluţiile la probleme întârzie să apară – când te aflii într-un nor de negativism, eşti mult mai preocupat de „repararea orgoliului”, de „a da altora peste nas”, de a găsi vinovatul în loc de a căuta soluţia problema cu care te confrunţi. Cu alte cuvinte, te încurcă să contribui cu ceva constructiv.

 

  • Nu te lasă să fii concentrat – o minte ce se scaldă într-o mireasmă de furie nu e o minte liniştită, e una agitată, care se focusează greu şi de obicei când se focusează, nu se focusează pe ceea ce ar fi bine ci doar pe motive neînsemnate.

 

Bun.

Am prezentat câteva motive pentru care să scapi de negativism.

Acum, cum scapi efectiv?

Scapi de negativism prin iubire şi înţelegere, pe care le obţii nu prin mult studiu, deşi nu ar strica nici aşa ceva, ci prin empatie.

Cum exersezi empatia?

Simplu. Te pui în papucii celeilalte persoane.

Pur şi simplu te imaginezi că ai fi în locul ei, în starea în care se află, fie că e obosită, fie că e fericită, îndrăgostită, nervoasă, etc. Te pui în papucii celeilalte persoane şi înţelegi lumea prin ochii ei. Vezi lucrurile în culoarea în care le vede ea, înţelegi în măsura şi maniera în care persoana respectivă le înţelege.

Acest fapt te va ajuta să empatizezi mult mai bine şi să înţelegi oamenii, nu să-i condami.

Un alt pont prin care să scapi de negativism este să nu asculţi muzică ce instigă la ură.

Degeaba încerci să fii mai pozitiv dacă în căşti ai tot timpul o voce care se plânge, care se revoltă şi jigneşte, pentru că te va îngreuna foarte mult.

Nu vreau să dau exemple de astfel de melodii pentru că ştii care sunt.

Exersând acest lucru zilnic vei ajunge ca încetul cu încetul să scapi de negativism.

Fiind mai lipsit de negativism, vei fi o prezenţă mai plăcută pentru cei din jur, te vei enerva mai puţin şi vei rezolva mai uşor probleme, vei fi deschis să ignori obstacolele şi să te concentrezi pe soluţie.

În final îţi las o melodie care mie îmi place şi mă ajută să mă detaşez, să văd lucrurile obiectiv.

Pe curând,

Cristi Pavel

Dacă simţi că ai orice fel de completare sau vrei să-mi spui ceva, lasă-mi un comment mai jos sau trimite-mi un mail la: cristi@castigatimp.com

Sursa foto

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Bookmark and Share!

  • Twitter
  • Facebook
  • Delicious