Chestionar despre frica


Azi o să avem un articol despre învăţare şi un chestionar care mă va ajuta foarte mult să aflu de ce ai nevoie.

Am observat că există o atitudine falimentară pe care unii oameni o adoptă. Atitudinea de „ştiu tot”, „doar eu am dreptate”, „ceilalţi sunt proşti”, etc.

Această aroganţă nu face nimic altceva decât să te împiedice să evoluezi şi te ţine captiv în nişte credinţe pe care le ai.

Există o vorbă, ca să ai ceva ce n-ai mai avut trebuie să faci ceva ce n-ai mai făcut.

Cum să faci ceva nou dacă tu nu eşti deschis spre nimic nou, dacă tu crezi că alţii nu pot avea idei bune sau nu te pot ajuta.

După cum spunea şi Doru Pelivan, oamenii bătrâni nu sunt cei care au peste 60 de ani, nu, oamenii bătrâni sunt cei care refuză să mai înveţe lucruri noi. Cei care au peste 60 de ani şi sunt dornici de învăţare sunt doar tineri de mai multă vreme.

Mi s-a părut o idee foarte bună deoarece scapi de scuza „sunt prea bătrân” şi măcar încerci. Dacă încerci ai o şansă, dacă „ştii tot de la început” şi nu faci nimic, e clar că n-ai nicio şansă.

Să nu mă înţelegi greşit, e bine şi foarte sănătos să ai încredere în ceea ce ştii, în ceea ce viaţa ţi-a arătat până acum. Acest lucru înseamnă să ai şi încredere în tine, adică o condiţie primordială pentru reuşită.

Dar fii deschis spre a învăţa de la oricine şi orice.

Orice om are nişte talente şi se pricepe mai bine la ceva, poate e un lucru la care tu nu te prea pricepi. Lasă orgoliul deoparte şi fii deschis să-l asculţi şi să primeşti indicaţii.

Nu îi lipi o etichetă îmediat după ce l-ai întâlnit. Eticheta asta va acţiona ca o limitare pentru tine.

Poţi învăţa de la un bătrân fără niciun fel de studii ce e înţelepciunea, poţi învăţa de la un copil cum să te bucuri de clipa prezentă, poţi învăţa de la un gunoier cum e să nu-ţi pese de ce zice lumea, ş.a.m.d.

Cel mai bine e să înveţi de la cei care au reuşit deja, care au rezultate.

Mai bine înveţi despre afaceri de la un antreprenor decât de la un profesor de educaţie antreprenorială, dacă eşti în liceu să zicem. Pentru că una e teoria şi alta e teoria pusă în practică. Pot fi două lumi destul de diferite.

Ai un coleg care e foarte sociabil şi îşi face uşor prieteni dar în schimb la servici e praf? Ei bine nu-i pune eticheta de „distrus”, lasă mândria de o parte şi întreabă-l „cum reuşeşti să te faci plăcut?”

De la el poţi învăţa ceva la care probabil că tu nu te pricepi.

Deschiderea şi lipsa prejudecăţiilor sunt cheia aici.

Îţi mulţumesc,

Cristi Pavel

Dacă simţi că ai orice fel de completare sau vrei să-mi spui ceva, lasă-mi un comment mai jos sau trimite-mi un mail la: cristi@castigatimp.com

Bookmark and Share!

  • Twitter
  • Facebook
  • Delicious