Alege sa fii liber si independent



Salut

În acest articol îți voi spune de ce să te dezvolți ca o persoană indepedentă și ce ai de pierdut dacă nu faci asta.

De curând vorbeam cu o fostă colegă care a prins, la rândul ei, pasiune pentru dezvoltarea personală. Chiar dacă nu se punea pe citit materiale, avea modul ei de a învăța de la cei din jur și mai ales din propriile experiențe.

A evoluat mult și uneori mă miram cât de mare și de pozitivă e diferența între cea din trecut și cea din prezent.

Vorbeam cu această colegă despre independență și despre cât este de important să faci toate eforturile să te îndrepți în această direcție.

Așadar, pregătește-te să nu depinzi de nimeni, de părinți, de soț/soție, de prieteni, de rude, de bani, de nimic exterior, toată puterea să vină din interior.

Nici măcar de o avere moștenită, pentru că orice e în exterior e un „accesoriu” și poate oricând să dispară.

Încearcă să acționezi de acum în colo în viață așa încât tot timpul să te bazezi pe tine, pe forțele proprii.

Nu mă înțelege greșit, nu trebuie să devii un lup singuratic, dar încearcă să lucrezi la tine ca să poți deveni indepedent.

Primul pas pentru a porni pe această cale e unul banal, am scris despre el aici.

E nevoie să lupți tu pentru condiția ta. E nevoie să faci tu tot ce e de făcut pentru că dacă aștepți ca alții să o facă în locul tău, vei aștepta mult și bine.

În orice relație intri, să ai grijă să ai o poziție de indepedență, adică să nu depinzi cu adevărat de acea relație, indiferent de natura ei (relație de business, prietenie, cuplu). Fii tot timpul pregătit ca în caz că celălalt dispare, tu să reziști.

Asta înseamnă, ca blogger de exemplu, dacă de obicei erai preocupat doar de partea de conținut, în caz că celălalt care se ocupa de design / partea tehnică pleacă, tu să ai niște noțiuni de bază pentru a putea măcar întreține blog-ul, nu neaparat de a-l dezvolta, dar să poți să fii indepedent.

În relația de cuplu, e nevoie să ai și o viața socială a ta pe lângă. În caz că celălalt pleacă, să „te recuperezi” repede. Să ai un cerc de prieteni care să te susțină, etc.

Nu fă greșeala ca odată ce intri într-un cuplu să îți uiți prietenii. El sau ea, poate vin și trec, dar prietenii rămân.

În această luptă pentru indepedență și libertate, ai grijă să păstrezi echilibrul și să nu dai cu piciorul în ceea ce ai deja. E ok să poți să fii indepedent dar dacă vezi că poți fi acest lucru nu înseamnă să începi să te descotorosești de relațiile pe care deja le ai, numai în cazul în care acestea te trag în jos.

De aceea, fii respectuos în orice relație cu oamenii, nu lăsa gura să meargă înaintea minții și când vezi că relația nu îți aduce nimic pozitiv,  alege să ieși din ea. Asta e rolul relației, de a aduce mai multe beneficii pe ambele părți decât în „singurătate”.

Pentru acest lucu, e nevoie să te respecți în primul rând, să te dezvolți și să lucrezi la tine, pe toate planurile.

Fii liber,

Cristi Pavel

Dacă simţi că ai orice fel de completare sau vrei să-mi spui ceva, lasă-mi un comment mai jos sau trimite-mi un mail la: cristi@castigatimp.com

Sursa foto

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Bookmark and Share!

  • Twitter
  • Facebook
  • Delicious